marți, 18 noiembrie 2014

Un Gest pentru o Viata !!!

Salvaţi Copiii îşi propune schimbarea statisticilor dureroase: în fiecare an pierdem aproximativ 1900 de nou-născuţi. La fiecare 5 ore, un copil mai mic de un an moare. Ţara noastră se menţine pe primul loc în Uniunea Europeană, cu o rată a mortalităţii infantile de 9 la 1000 de copii născuţi vii în 2012, cauza principală fiind naşterile premature. O treime dintre aceste decese pot fi prevenite prin dezvoltarea de programe suport pentru mame şi copii şi dotarea maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi cu echipamente medicale performante.Salvaţi Copiii România a iniţiat proiectul Fiecare Copil Contează, parte a campaniei mondiale Every One, care urmăreşte reducerea mortalităţii infantile şi a copiilor până la cinci ani. Prin proiectul “Fiecare Copil Contează” ne propunem diminuarea cu 15% a mortalităţii infantile şi a mortalităţii copiilor sub cinci ani, în perioada 2010 – 2015. Acest proiect este derulat în parteneriat cu compania farmaceutică GSK Romania şi cu sprijinul Ministerului Sănătăţii.

Sexul, somnul, banii si tehnologia

Femeile din societatea actuală consideră că somnul şi tehnologia sunt mai importante decât sexul, potrivit rezultatelor unui studiu privind nevoile şi problemele din viaţa de zi cu zi ale acestora, realizat în Marea Britanie, Brazilia, China şi Statele Unite ale Americii. Studiul a arătat că 68% dintre femeile britanice preferă un somn bun noaptea în locul unei partide de sex, în timp ce procentul în SUA este de 60%, iar în China de 70%. În schimb, dintre femeile din Brazilia doar 38% preferă să doarmă în loc să facă dragoste.

YotaPhone 2 se va lansa luna viitoare

Compania rusească Yota Devices a luat pe toată lumea prin surprindere cu anunţul de la CES 2013 al primul YotaPhone. Aceasta promite să aducă în curând un nou dispozitiv din această serie, cu un design şi mai rafinat şi probabil specificaţii tehnice aduse la zi. YotaPhone 2 va fi lansat luna viitoare în Londra, unde sunt aşteptate detalii complete despre acesta. La fel ca şi modelul din 2013, YotaPhone 2 va veni cu două ecrane. Cel prinicipal va folosi un panou LCD tradiţional, asemănător cu ceea ce găsim pe majoritatea dispozitivelor inteligente de pe piaţă, iar unul va fi construit folosind tehnologia e-ink.

luni, 17 noiembrie 2014

Deasupra orasului New York. Video spectaculos

Firma producătoare de băuturi energizante Red Bull a filmat o reclamă inedită. Mai multe persoane care purtau costume speciale au fost filmate în timp ce „zburau” deasupra oraşului New York. Filmuleţul are 2 minute şi arată exact ce vede o persoană care ar putea să zboare astfel deasupra cartierului Manhattan.

sâmbătă, 15 noiembrie 2014

10 Lucruri pe care mama nu ti le-a spus niciodata

1.Ai facut-o sa planga. Prima data a plans in momentul in care a aflat ca este gravida cu tine. Aplans cand ti-a dat nastere. A plans cand te-a tinut prima data in brate. A plans de fericire. A plans din teama.

2.Vrea ultima felie de prajitura. Dar te vede cu ochii tai mari si negrii cum poftesti la acea bucatica dulce si nu o mai poate manca. Ea stie ca tu esti mai fericit daca o mananci.

3.A durut. Cand ai tras-o de par, cand ai muscat-o, cand ai stat in burtica si faceai pe fotbalistu.

vineri, 14 noiembrie 2014

Afla 12 lucruri foarte interesante despre Romania

Romania este o tara plina de surprize, cu un folclor bogat, cu locuri incantatoare care lasa o impresiedeosebita in mintea calatorilor. Iata asadar un top cu cele mai interesante lucruri despre Romania:

 1. Romania are unul dintre cele mai vesele cimitire din lume Cimitirul Vesel este un cimitir din localitatea Sapanta, judetul Maramures, faimos pentru crucile mormintelor viu colorate, picturile naive reprezentand scene din viata si ocupatia persoanelor inhumate. Pe unele cruci exista chiar versuri in care sunt amintite, deseori cu nuante umoristice, persoanele respective. Ineditul acestui cimitir este diferentierea fata de majoritatea culturilor popoarelor, care considera moartea ca un eveniment foarte solemn.

S-a umplut tara de analisti politici

În ultima perioada cu alegerile am observat ca mai toata lumea face tot felul de analize politice si oferă sfaturi în legatură cu cine este bine sa votezi si cu cine nu. Pe reţelele de socializare am văzut ca pana si cei care nu au drept de vot dau astfel de sfaturi.
Prietene dacă vrei sa votezi cu cineva anume, votează. Nu înţeleg de ce trebuie sa postezi zeci de mesaje pe facebook spunîndu-mi mie sa votez cu Ponta sau Iohanis. Frate nu vreau si nici nu ma intereseaza parerea ta despre acesti candidati.

joi, 13 noiembrie 2014

Eu cred...

Ca noul presedinte al Romaniei nu va face nimic pentru tara

Ca femeia ideala nu stie sa faca mancare.

Ca barbatul ideal nu exista.

Ca oamenii nesimtiti obtin mai usor ce vor.

Daca te uiti mereu in pamant, esti demoralizat.


miercuri, 12 noiembrie 2014

Daca te uiti in oglinda si nu vezi nimic. Inseamna ca ai vazut ce trebuie.

Te uiti la mine si nu ma vezi. Ma intreb de ce? Sunt invizibil? Nu cred. Daca nu vrei sa ma vezi atunci de ce ma privesti? Ma ignori, dar ma urmaresti cu privirea. Am impresi ca nici macar nu sti ce iti doresti, dar totusi ai diverse dorinte si vrei sa lupti  pentru ele. Esti atat de obosita incat ai uitat sa mai lupti, dar nu ai uitat motivele. Puneti ideile in ordine si gandestete pas cu pas ce este de facut renunti sau lupti. Degeaba vrei sa iti pui ideile in ordine pentru ca nu reusesti niciodata, mereu ai idei noi.

Supereroii din zilele noastre: femeia si salariul

Inca de cand eram copii fiecare dintre noi se visau a devenii Superman, Batman si asa mai departe, dar odata cu varsta descoperim ca supereroii adevarati sunt oameni obisnuiti care nu pot zbura sau au puteri supraomenesti. Femeia din punctul meu de vedere este cel mai important supereroi din zilele noastre. Probabil va intrebati de ce? Pai in primul rand le consider supereroine pentru ca sunt singurele care pot da viata, ce-i drept si barbatul ajuta foarte mult, doar cu nu ne chinuim noi noua luni de zile cu el in burta.

vineri, 7 noiembrie 2014

Un american se va lasa mancat de viu de un sarpe la televizor

Realizatorul de documentare despre natură Paul Rosolie se va lăsa mâncat de viu de un şarpe anaconda într-o emisiune a postului de televiziune Discovery, în timpul căreia naturalistul va purta un costum de protecţie conceput de el însuşi, informează dailymail.co.uk.
 În emisiunea "Eaten Alive", realizatorul TV Paul Rosolie va purta un costum special şi se va lăsa înghiţit de viu de un anaconda, o specie de şerpi amazonieni care pot să ajungă la lungimi de peste 10 metri.

miercuri, 5 noiembrie 2014

Cum arata o scisoare de dragoste de acum 400 de ani

Dragostea este cel mai pur sentiment din lume. Ea transcende mileniile, dragostea nu cunoaste nici timpul si nici spatiul… Aceste cuvinte scrise acum aproximativ jumatate de secol, mai exact in urma cu 428 de ani, raman la fel de vii si emotionante. Se pare ca, in istoria lor, oamenii nu au incercat durere mai mare decat pierderea iubirii… Aceasta scrisoare de dragoste a fost scrisa de catre o vaduva insarcinata catre iubitul ei decedat, Eung-Tae Lee.
Scrisoarea

Daca lucrezi in piata de capital, ori esti prost, ori esti bogat.


Mai bine sa-ti plangi anii pierduti intr-un Mercedes decat saracia pe bicicleta. In acest mod gandesc acum majoritatea tinerilor care isi cauta un loc de munca bine platit. Totul a inceput la varsta de 19 ani cand am decis ca este timpul sa imi caut un job. Am inceput sa aplic la diverse companii din domeniul vanzarilor printre care si una care activeaza in piata de capital.

marți, 4 noiembrie 2014

Cel mai bun discurs din lume

Este vorba despre un antrenor de fotbal se uită bine la el însuşi, apoi le cere fotbaliştilor pe care îi antrenează să facă la fel. Poţi să accepţi prezentul şi circumstanţele nefavorabile sau poţi să lupţi ca naiba până când ele se transformă în contextul de care ai nevoie.

vineri, 31 octombrie 2014

Parfum de gelozie

Oare unde esti tu in acest moment? Esti la scoala, la munca, dar cu cine esti si ce faci? De fiecare data cand ajungi acasa ma linistesc sentimentul de neliniste dispare, dar cand te apropii de minee simt un miros care nu este al tau. Simt ca vrei sa imi spui ceva si nu ai curaj. Vreau sa te intreb daca el te face mai fericita decat te fac eu? Vreau sa te intreb daca el are ochi numai pentru tine. Ce are el si nu am eu? Daca il iubesti mai mult pe el vreau sa te intreb atunci de ce mai vi acasa? Nu ti se pare ciudat sa doarma in acelas pat doua persoane care nu se cunosc? Probabil ca aceste raspunsuri nu le voi afla niciodata sau le voi afla atunci cand va fi prea tarziu.

joi, 30 octombrie 2014

Crezi ca te iubesc?

Spui ca iubesti ploaia, dar folosesti umbrela ca sa treci prin ea. Spui ca iubesti soarele, dar cauti umbra atunci cand straluceste. Spui ca iubesti vintul, dar inchizi fereastra atunci cand bate. Atunci ce sa mai cred eu cand imi spui ca ma iubesti? In aceasta situatie eu cred ca a iubi inseamna sa accept ce ai fost, ce esti, si ceea ce vei fi. Insa , eu nu te iubesc pentru ca esti frumoasa, tu esti frumoasa pentru ca te iubesc. Cel mai mult imi doresc de la tine sa ma iubesti cand o merit mai putin , pentru ca atunci am

Cele mai ciudate lucruri si institutii din Romania

Vreau sa vorbim impreuna despre cele mai ciudate lucruri, institutii din Romania si despre cum functioneaza ele in realitate.

1. Politia 
Sunt sigur ca nu doar o singura data a trebuit sa apelezi la acest serviciu, dar vreau sa te intreb daca "organul" si-a facut treaba asa cum trebuie. Spun ca politia mi se pare o institutie ciudata pentru ca de fiecare data cand ai nevoie cu adevara de ei , nu sunt niciodata. Daca mergi pe strada si vorbesti la telefon mai tare decat de obicei si suna cineva la polite sunt sigur ca in maxim 10 minute vine un echipaj si iti da amenda pentru deranjarea ordinii si linistii publice. Dar unde este politia cand un grup mare de huligani fac acte de vandalism in parcuri prin spatele blocurilor si asa mai departe? Unde este politia cand in 80% din cluburile bucurestene se vand droguri ca la piata? 

miercuri, 29 octombrie 2014

Sfanta sarbatoare de halloween ! ! !

Halloween este o sarbatoare celtica, preluata astazi de multe popoare occidentale prin intermediul imigrantilor din Statele Unite ale Americii si de obicei se sarbatoreste pe data de 31 Octombrie.
Si bineinteles o sarbatoare preluata si de romani. Observ ca noi ca si popor avem tendinta sa importam absolut totul din afara granitelor inclusiv sarbatorile, nu ca halloween ar fi prima sarbatoare importata mai avem si Valentine's day si asa mai departe. Astept cu mare nerabdare sa vad ca si sarbatorile noastre sunt preluate de cei din occident, ma astept in orice clipa sa imi bata un american la usa si sa imi spuna Plugusorul sau sa ma duc in America si sa ai vad pe cei de acolo mergand cu capra asta chiar mi s-ar parea interesant. Sunt sigur ca fiecare dintre voi a primit cel putin o intrebare care

marți, 28 octombrie 2014

Cum sa transformi 1000 de "NU" in acel "DA" care iti poate schimba viata.

Inca de cand ne nastem invatam un cuvant care ne poate marca pe viata, invatam cuvantul NU, nu ai voie sa faci aia, nu ai voie sa mananci aia, nu ai voie ,nu este bine ce faci si asa mai departe. Acest "Nu" se alfa printre primele cuvinte invatate de om. Eu vreau sa iti spun ca habar nu ai de ce esti in stare, mereu ti s-a spus ce NU poti sa faci, insa vreau sa iti spun cateva lucruri despre tine. Tot ce ai invatat tu inca din copilarie, valorile tale , convingerile si asteptarile tale prin parinti, scoala, prieteni , tv, toate aceste lucruri iti determina caracterul si viitorul tau. De ce iti pierzi speranta atunci cand cazi? Probabil pentru

luni, 27 octombrie 2014

Scurta descriere a Romaniei

Daca o sa inveti prea mult si o sa ai trei facultati terminate este posibil sa le faci degeaba , nu cunosc doar o singura persoana care se afla in pozitia asta si sunt sigura ca nici tu. In aceasta tara daca nu esti inteligent (nu din punct de vedere al studiilor) ai toate sansele sa lucrezi ca merchandiser sau ca agent de paza cu o multitudine de diplome. In aceasta tara "perversa" singura solutie este sa inveti din mers cum sa te descurci in viata, realitatea este ca mereu o sa fie cineva mai bun ca tine, dar nu la fel de descurcaret.

Cersetorul din colt

Acum ceva timp am plecat de la munca pe la ora 19 si in drum spre metrou mi-a atras atentia un om al strazii. Spun ca mi-a atras atentia pentru ca avea langa el doi cainii carora le dadea sa manance din painea lui, nu pentru ca era un om al strazii. M-am apropiat de el si am vazut ca este destul de tanar, sincer sa fiu eu nu ma las impresionat asa usor, vazand cat este de tanar primul lucru la care m-am gandit, de ce nu se duce la munca?este prea lenes? Asa ca m-am apropiat usor de el, l-am salutat si   l-am intrebat ce face? El a ridicat capul din pamant si a spus ca isi hraneste fratiorii, ma uit stanga si dreapta nu vad pe nimeni, atunci mi-a spus ca sunt chiar lanaga el , vorbea de cei doi catelusi.

vineri, 24 octombrie 2014

Banii si fericirea

Este ora 7 dimineata, deschid usa si ma indrept catre munca. Pe drum spre masina ma gandesc la cat de bine ar fi ca in acel moment sa fi stat in pat si sa nu ma fi dus la munca.Ma urc in masina pornesc motorul , las masina sa se incalzeasca un pic si am plecat. Ajung la metrou parchez masina in parcare si de acolo ma duc cu metroul. In metrou ma gandesc ce o sa fac azi la munca si sa imi caut un job mai bun. Ajung la munca fac acelas lucru zi de zi deja am intrat intr-o rutina, se termina programul ajung acasa fac un dus mananc si ma pun sa dorm. Maine fac acelas lucru, poimaine la fel si la fel si la fel.

Simona Halep vs Romania

Ma bucur foarte mult cand vad un roman sau o romanca care are perfomante bune indiferent de sportul in care activeaza. Simona Halep  cea mai buna jucatoare de tenis pe care o are Romania in momentul de fata. Vad ca in aceste zile draga noastra Simona este laudata de absolut toata lumea , fie ei romani sau straini, sincer chiar merita fata asta chiar are performante si ar trebuii sa fie un exemplu pentru fiecare sportiv din Romania. Dar eu am o curiozitate foarte mare, vad des pe diverse site-uri de socializare cum parlamentarii nostri dragi spun ca o respecta pe Simona si o sustin, intrebarea mea este de ce

joi, 23 octombrie 2014

Zombii de la metrou

"Atentie urmeaza statia Piata Unirii cu peronul pe partea stanga" cati dintre voi mai auziti asta? Sunt sigur ca toti cei care merg cu metroul, dar cati mai bagati de seama acest lucru? Astazi m-am decis sa fiu atent la cei din jurul meu si ce crezi, nimeni nu era atent la mine,nu ca as fi o persoana importanta dar 90% dintre oamenii care merg cu metroul stau cu smarphone-ul in mana sau cu tableta, sa spunem ca inteleg acest lucru ,dar sa fim serios tehnologia a ajuns o obsesie incredibila. Eu am ramas uimit sa vad ca cei care foloesc telefonul au si un al saptelea simt, mie mi se pare imposibil sa urci scarile , sa ai castile in urechii cu volumul la maxim si sa postezi nu stiu ce chestie pe facebook atentie toate aceste lucruri

miercuri, 22 octombrie 2014

Fum dupa fum, mai trag un fum

Da chiar asa, fum dupa fum, mai trag un fum.Iarba, de ce as fuma iarba?Hmm dar unii de ce consuma alcool? Sa spunem ca este vorba despre viciu in ambele situatii, dar care dintre cele doua este mai periculos? Multi o sa imi spuneti ca ambele si sunt de acord intr-o oare care masura cu voi, dar dintre "iarba" si alcool sincer sa fiu mi se pare de zece ori mai periculos alcoolul sunt sigur ca efecte daunatoare  asupra propriului organism poti sa ai si daca fumezi iarba. Dar acum sa ne gandim un pic si la cei din jurul nostru.